Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNALT ȘI SLAB

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 182 pentru ÎNALT ȘI SLAB.

George Coșbuc - Gazel (Coșbuc, 2)

... George Coşbuc - Gazel (Coşbuc, 2) Gazel de George Coșbuc Picurii cu strop de strop Fac al mărilor potop— Zilnic câte-un spic adună Și-n curând tu ai un snop. Mergi încet și las’ s-alerge Alții cât or vrea-n galop. Fii stejar, să crești în lături, Nu înalt și slab, un plop. Nu uita trăind de corbul Și de vulpea lui Esop. Dacă ești cinstit, n-ai teamă De dușman, de-ar fi ciclop. Fă cât poți, și

 

Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F

... găsite, Desperări de porunceală și dureri închipuite, Când am înțeles c-aceasta e o modă care soarbe Seva tinereții noastre, am zis gândurilor oarbe, Ce-și roteau peste morminte zborul lor de lilieci, Să s-abată lăsând morții în odihna lor de veci, Și din florile vieții să aleagă și s-adune În nepieritorul fagur adevăr și-nțelepciune! Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mișcătoare Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare A torentelor vieții! Câți eroi ... slavă, Nu dispar în lupta asta nesfârșită și grozavă! Și, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite, Câți martiri pe cari vremea și uitarea îi înghite! Și când lumea asta toată e o veșnică mișcare, Unde cea mai mică forță împlinește o chemare, Și când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă și     luptă În campania aceasta mare și neîntreruptă, Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor, Să arunci celor ce-așteaptă de la tine-un ajutor, Jalea și descurajarea cântecului tău amar, Și să-ți cheltuiești puterea celui mai de seamă dar, Ca să-i faci mai răi pe oameni,

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

... prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: â ... rând acolo unde se strâng persoane de elită?... Din pricina intelectualilor, sau din altă pricină, puțin importă, cafeneaua Brofft, mergând din ce în ce mai slab, a trebuit până la urmă să se desființeze. Dar intelectualii nu puteau rămânea pe drumuri; trebuiau deci să-și caute un nou sediu numaidecât... Atâtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, mai știu eu de ce! reclamau soluțiuni urgente. Capuținiștii își aleseră un local ... ai scris aci, cam înțeleg eu ce sunt intelectualii; dar atâta nu mi-e de ajuns; aș voi să-mi dai o definițiune mai scurtă și mai limpede; să-mi spui deslușit: ce este un intelectual? — Bucuros, răspund eu; iată: Omul care desprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el și pentru lume și se dedă la nobila profesiune de gânditor — se numește un intelectual. Sunt mii și ...

 

Panait Cerna - Iisus

... rupt. Dar Tu ai sângerat pe negre căi, Supt umilinți ce nu le știe cerul; Tu ai gemut când te pătrunse fier, De-au tremurat și ucigașii tăi. Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Și gura ta sa-nvinețit de chin, Și duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. Un om, un om, prin patimile tale! Și, totuși, cât de sus, lumina mea, Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta! De mila ta, la glasul tău de jale ... Să se deștepte morți de mii de vremi Și-adâncul lumii să se înfioare, Iar Tu, să ai privirea iertătoare, Un om să fii – și tot să nu blestemi!... Cum au putut să steie laolaltă Atâta chin și-atâta bunătate? Se rătăcește mintea și nu poate Să te urmeze-n lumea ta înaltă... ..................... Al nostru ești: al celor slabi și goi – Pământ ți-e trupul și-n pământ se-ascunde, Dar umbra ta rămase printre noi

 

Alexei Mateevici - Iuda

... ce-n păcat ardea; A se ierta cu Trupul Sfânt Nu i-a trecut prin negrul gând... El singur sta nedumerit Și nu știa de ce-a venit. IV La chinuri grele osândit Și de norod batjocorit, Cu crucea când trecea Hristos, Căzând sub lemnul greu și gros, Ascuns Iuda l-a văzut Și într-o clipă-a priceput Pe Cine el, setos de bani, Vândut-a la vicleni dușmani, Și că iertare nu mai are El la preasfânta judecare... O frică-atunci neputincioasă Intrat-a-n firea lui fricoasă... După aceasta — noaptea ... Primăvăratică, cu ceață, S-a liniștit cetatea sfântă În frumusețea ei măreață. Lumina lunii gânditoare Se varsă lin, tremurătoare... Și doarme muntele Sion Și râul argintiu Chedron. VII Fugi, vânzătorule, de oameni, Tu strângi acum ce-ai vrut să sameni! Să știi de-acum că nu-i găsi Tu ... ivi. Fugi de această cruce sfântă, Cu sărutare n-o spurca, Cu-a lui Hristos Ființă blândă În veci nu te vei împăca... . . . . . . . . . . . . . . . . . Și

 

Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...

... ­ apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer ... Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol ­ pierdut în chin ­ e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui ... ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ­ și-n gându-i și-n biblia lui scrisă Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă. Astfel în noaptea noastră pierdută și amară, Un glas de deșteptare adânc a răsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solară, Un stâlp pin chinuire un ... a istoriei rună A descifrat al ginții puternic viitor. El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna, Valuri cari în ceartă se scutură ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica

... de altceva și mai ales că se gândește la altceva decât la treburi și izbânzi materiale. E drept că de vorbe mari - libertate, naționalitate, constituționalitate și celelalte - n-am fost de loc lipsit: am auzit destule... n-am să mă plâng. N-auzisem însă până astă seară că Politica este ceea ... naturală. Un popor, ca să aibă o istorie, are mai întâi o poezie populară, apoi cronicari, pe urmă un Alecsandri, un Bălcescu, un Eminescu, trebue, și nu se poate altfel, alege... alege și pe un țelebi Sekiaris. Da, să avem în templul nostru pe Vulcan, pe Mercur și pe Plutus, dar să-i avem ca zei slujitori; ei trebue să ne ajute ca noi să putem sluji cu cât mai multă dignitate pe ... mare a Politicei. Este artă literară Poezia, care fixează atât de frumos felul specific de simțire al națiunii; e artă literară Istoria, care povestește și judecă rătăcirile și isprăvile, suferințele și triumfurile națiunii, și astfel întărește acesteia conștiința puterii ei de dăinuire; sunt arta literară Satira, Teatrul și Romanul, care întipăresc spre păstrare trecătoarea fizionomie socială a deosebitelor epoce; sunt artă literară și Polemica

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se ... încolo. Arareori seara, își aduc aminte de dânsa. Atunci aude glasul călărețului, care gonește caii, cum o strigă prelung: „Martaaa!â€� Ea întoarce capul și o ia înapoi. Vine la pas, sleită de puteri, printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating ușor, ca și când ar alinta-o. Și parcă întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși ... Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și

 

Emil Gârleanu - Mai sus!

... de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului. Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul. Scuturându-și penele, un tril de mulțumire izvorî din gușa ciocârliei. Apoi se dezlipi de țărână și, pâlpâind din aripi, se înălță. Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi. Mai sus! Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al ... glasul, i-l ține închis ca într-o colivie. Ar vrea să se simtă dezrobită, ușoară ca aerul, străvezie ca el. Mai sus! mai sus! Și trupul mereu o trage înapoi către pământ, și raza mereu o cheamă către înălțimi. Într-un avânt își pune cea din urmă putere și, deodată, se simte, în sfârșit, slobodă, desfăcută de greutatea netrebnică a cărnii. Și-n vreme ce, smulgându-se, nebun de fericire, glasul se-nalță singur, tremurător

 

Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran

... și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi. Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte'n lume, și nu le merge rău. La o judecătorie se 'nfățișează un Stan și un Bran, în pricină de ceartă cu bătaie. Judecătorul întreabă pe un martor: - Jupân Leibule, spune: cum a mers pricina dumnealor ? - Parcă pot ... zavistiei, el e de vină și pentru înțepăturile mele, destul de măsurate până acuma, și de măciuca năpraznică a doctorului Vaida. Toate bune și frumoase; dar mult stimații mei amici, dr. Vaida și Goldiș, sunt cel puțin intrați în horă și trebue să joace... Dar eu ?... eu ce căutai ca să mă vâr în joc ? Căci trebue să mărturisesc că, dacă mi-se 'ntâmplă neplăceri, e ... la mine nu 'ncape. N'am vreme de asta deloc, dar deloc. Am intrat slugă la Bran, că mi se pare și casa lui cinstită și omul de omenie; însfârșit c'așa m'a tras inima pe mine... Vreau să-i rămân slugă credincioasă, și atâta vreme, câtă am, d'abia mi-ajunge să-mi fac slujba cum se cade după slabele mele puteri.

 

Constantin Stamati - Omul și cerul

... un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ceea ce iubiți, Și nu vrea să vă lase o umbră oarecare, De fericirea voastră în lume cât trăiți. Numai pe etern cerul stelele tot săltează, Surâd ca ochii ... Ș-acum într-însa roade vierme nesățios, Căci lut au fost acela ce trăia în trufie. Iar cerul etern este, numai pe el îi pace; Și luna printre stele se urcă lin și tace. Dar iată că și luna sfârșește a sa cale, Dar ea surâde încă, când se revarsă zori, Și tot încă se uită către pământ cu jale, Ca când zice adio bieților muritori. Misterioasa lampă a unei alte sfere! De ce nu ... aripi și

 

   Următoarele >>>